Cutremure stiri: 503

Alegeri parlamentare și referendum într-o zi: cum se va schimba bugetul

5 dec. 2018,, 10:42   Politică
2910 0

Bugetul alocat pentru alegerile parlamentare din 24 februarie 2019 nu va suferi schimbări esențiale după decizia Parlamentului de a organiza în aceiași zi cu scrutinul parlamentar un referendum consultativ.

Declarația a fost de membrul Comisiei Electorale Centrale (CEC) Andrei Volentir. În bugetul de stat pentru anul viitor, pentru organizarea și desfășurarea alegerilor parlamentare din 24 februarie sînt prevăzuți 110 204 400 de lei.

El a explicat că nu vor fi suportate cheltuieli suplimentare.

”În principiu, pentru un scrutin în aceiași zi sau pentru un scrutin și un referendum în aceiași zi activează același organe electorale: consiliile electorale de circumscripție și birourile electorale ale secțiilor de votare. Respectiv nu putem avea alt număr de birouri și alt număr de oameni antrenați”, a declarat Volentir pentru Sputnik.

Vor fi ajustate doar cheltuielile pentru tipărirea buletinelor de vot pentru alegerile parlamentare și referendum.


”Cheltuielile legate de tiparul buletinelor de vot sau alte materiale au fost calculate la 9,8 milioane de lei din totalul de 110 milioane de lei. Cota care revine unor astfel de cheltuieli nu este astronomică”, a declarat Volentir.

”Avem timp suficient pentru a ne ajusta programul de activitate astfel încît să organizăm ambele exerciții în aceiași zi”, a adăugat membrul CEC.

Președintele CEC, Alina Russu, a declarat anterior în cadrul unui interviu pentru Sputnik Moldova că 65 la sută din bugetul alocat pentru parlamentarele din 2019 este îndreptat spre remunerarea personalului electoral.

”Acești 65 la sută din bugetul pentru alegeri sînt destinați pentru remunerarea funcționarilor electorali. Remunerarea se calculează ținînd cont de salariul mediu pe economie, care se schimbă în fiecare an”, a explicat Russu.

Comisia Electorală Centrală a aprobat, în cadrul unei ședințe extraordinare, bugetul pentru anul viitor – un an cu două scrutine naționale. Potrivit deciziei aprobată de CEC, bugetul instituției pe anul viitor a fost aprobat în sumă de 309 523 100 de lei. Din această sumă, pentru organizarea și desfășurarea alegerilor parlamentare din 24 februarie sînt prevăzuți 110 204 400 de lei. Pentru alegerile locale generale, ce urmează să se desfășoare în vara anului viitor, a fost aprobat un buget de 139 999 700 de lei.

Alegerile parlamentare se vor desfășura în baza unui sistem mixt într-o circumscripţie naţională şi în circumscripţii uninominale. În circumscripţia naţională se aleg 50 de deputaţi în baza votului reprezentării proporţionale. În circumscripţiile uninominale se aleg 51 de deputaţi în baza votului majoritar, cîte unul de la fiecare circumscripţie.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Utilizați inteligența artificială în munca/studiile dumneavoastră?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав