Într-un interviu pentru cotidianul britanic realizat cu ocazia unei vizite la Bruxelles, Pavel Filip a spus că locul Republicii Moldova este ca stat suveran, independent de România.
„S-a vorbit prea mult despre reunificare, identitate, limbă, iar eu vreau să mă uit la dezvoltarea concretă a ţării”, a declarat el pentru The Guardian.„Toate aceste probleme sentimentale ar trebui lăsate pentru vremuri mai bune”, a adăugat el, prezicînd că Republica Moldova va fi „împreună” cu România în Uniunea Europeană. „La sfîrşitul mandatului meu, vom vedea că acest drum spre UE nu va mai fi discutabil, ci ireversibil”, a subliniat el.
Pavel Filip a spus că relaţiile cu România sînt la un „nivel ridicat fără precedent”, dar a atras atenţia asupra interferenţelor din exterior.
„Există ţări care stimulează acest sentiment (naţionalist – n.r.) şi alimentează diviziunea”, a afirmat el, menţionînd Rusia şi România.
„Noi nu vrem să fim prinşi în acest joc”, a adăugat el.
Pavel Filip s-a aflat într-o vizită la Bruxelles pentru a discuta despre Acordul de Asociere semnat de Republica Moldova cu UE în 2014.
Adăuga comentariu