Declaraţia a fost făcută de liderul PDM, Vlad Plahotniuc, după ce Adunarea Generală a ONU a aprobat proiectul de rezoluţie depus de ţara noastră şi de alte şapte state cu privire la retragerea trupelor ruse de pe teritoriul Moldovei.
"Felicitări, în primul rînd, moldovenilor pentru acest succes în fortificarea independenței Republicii Moldova. Felicitări echipei de la Guvern și Parlament, dar și diplomaților noștri, care au muncit enorm în ultimele luni pentru acest obiectiv.
Totodată, Vlad Plahotniuc a mulţumit tuturor țărilor, care au semnat împreună cu Moldova rezoluția.
"Mulţumim tuturor celor care au sprijinit Moldova prin votul lor. A fost o dovadă de solidaritate și de parteneriat solid. Avem încă pași importanți de făcut mai departe, dar sînt sigur că rezultatul de astăzi ne va duce mai aproape de eliberarea țării de sub ocupația trupelor militare străine", a precizat Vlad Plahotniuc.
PUBLIKA.MD aminteşte că Adunarea Generală a ONU a aprobat proiectul de rezoluţie depus de ţara noastră şi de alte şapte state cu privire la retragerea trupelor ruse de pe teritoriul Moldovei. Documentul a primit 64 de voturi pentru, 15 împotrivă.
În discursul său din Asambleea ONU, ministrul de Externe, Tudor Ulianovschi, a menţionat că proiectul nu trebuie calificat drept un gest neprietenesc faţă de altă ţară.
Adăuga comentariu