„Dumnealui vine dintr-o grupare cu persoane care au fost implicate direct în concesionarea Aeroportului și atunci e un conflict de interese.
Pornind de la interesul țării și interesul finalizării anchetei, așa cum vrem să reușim să reîntoarcem aeroportul, am considerat că dl Sîrbu nu a putut să asiste la această discuție și l-am și informat despre acest lucru.
În situația în care știm personajele implicate în această schemă de corupție și dl Sîrbu face parte din această grupare, nu avea cum să existe la ședință”, a precizat Maia Sandu, după ședința CSS, transmite jurnal.md.
Amintim că deputatul platformei „Pentru Moldova”, Sergiu Sîrbu, care este membru din oficiu al Consiliului Suprem de Securitate în calitate de preşedinte al Comisiei securitate naţională, apărare şi ordine publică a Parlamentului, nu a fost lăsat astăzi la ședința CSS.
Serviciul Protecție și Pază de Stat a refuzat să-i ofere acces lui Sergiu Sîrbu.
„Asistăm astăzi la o gravă încălcare a principiului separației puterilor în stat și o tentativă clară de subminare a autorității Parlamentului. Alunecăm treptat în dictatură. Președintele RM nu reprezintă puterea absolută în stat. Nu am nevoie de aprobarea cuiva pentru a participa la întrunire, deoarece vin ca membru din oficiu, ca reprezentant al Parlamentului, nu ca politician, doar instituțional. Am fost bruscat de ofițerii de pază și practic scos cu forța din instituția prezidențială”, a declarat Sîrbu, după incident.
Adăuga comentariu