Potrivit diplomatului, Italia sprijină Republica Moldova în reformarea sectorului justiției și cel al apărării, transmite radiomoldova.
„Interesul părții italiene este să poată contribui la procesul de reformă pe care Moldova l-a început în vederea consolidării statutului de drept. Avem, de asemenea, multe alte proiecte pe care intenționăm să le dezvoltăm în sectorul economic, cu atenție deosebită față de agricultură și față de sectorul vitivinicol, agricultura ecologică durabilă. Apreciem în mod deosebit contribuția moldovenească la misiunea KFOR, NATO, aflată sub comanda italiană. Este o contribuție care face astfel încît Moldova să participe la securitatea internațională, nu doar în calitate de consumator, dar și ca producător internațional de securitate”, a declarat Lorenzo Tamassoni.
Precizăm, pe data de 2 iunie a fost consemnată Sărbătoarea Națională a Republicii Italiene, țară în care este cea mai numeroasă comunitate de moldoveni din Uniunea Europeană, aproximativ 120 de mii.
Adăuga comentariu