„Dumnealui, intenționat, nu s-a prezentat astăzi în cadrul ședinței de judecată și acțiunile avocatului Gheorghe Malic nu sînt altceva decît a tărăgăna procesul penal. Orice imposibilitate de a nu veni la ședința de judecată trebuie să fie argumentate cu careva temeiuri, Gheorghe Malic a refuzat de a prezenta care sînt motivele imposibilității prezentării la ședința de judecată. Dat fiind faptul că, nemotivat, nu s-a prezentat, astăzi, în cadrul ședinței de judecată, acuzarea a solicitat aplicarea amenzii în privința dumnealui”, a precizat Robu.
Acuzatorul de stat a adăugat că astăzi urma să fie audiat martorul și activistul Victor Chironda: „Urma să spun că, atunci cînd s-a aflat despre semnarea contractului de organizare a parcărilor cu plată, eram la Viena și am încercat să găsesc compania, care urma să vină să se ocupe de acest lucru în Chișinău. Evident că, nu am găsit-o la adresa indicată, pentru că nu exista așa companie”, a declarat Chironda.De cealaltă parte, ex-primarul Dorin Chirtoacă a declarat că mîine va organiza o conferință de presă prin care o să prezinte detalii despre dosarul parcărilor cu plată.
Ședința de judecată s-a amînat pentru data de 11 aprilie, ora 14:00.
Adăuga comentariu