Reacția politicianului a urmat după interpretarea incorectă a documentului SIS publicat de site-ul Jurnal.md
"Eu am fost unul dintre puținii care a vorbit despre "Landromat", am oferit numele criminalilor din Rusia care au fost implicați, am spus numele lor din Republica Moldova. Am spus cine a zburat la Plahotniuc cu avionul lui Șor și am dezvăluit multe aspecte. Cînd autoritățile ruse m-au acuzat de implicare în această schemă, am spus un lucru simplu: dacă există dovezi ale implicării mele în furtul a cel puțin 100 de dolari, sînt gata să merg la închisoare pe viață. În Republica Moldova, în Rusia, oriunde", a spus Usatîi.
El a adăugat că majoritatea celor care au depus mărturie împotriva lui în instanța rusă au fost condamnați și băgați la închisoare."Unii au fost deja condamnați de 3-4 ori. Există oameni cu care nici măcar nu am vorbit la telefon și, fiind la închisoare, au făcut declarații la comanda cuiva. Nu există dovezi concrete", a adăugat Renato Usatîi.
Reamintim că astăzi mass-media a publicat un document semnat de directorul SIS Alexandru Esaulenco, care confirmă existența dovezilor implicării lui Vladimir Plahotniuc, Veaceslav Platon, Ilan Șor în procesul de spălare a banilor în Federația Rusă prin intermediul sistemului bancar din Moldova.
Adăuga comentariu