”La proteste, poliția a raportat numeroase încălcări grave, din cîte s-a văzut organizatorii nu au asigurat desfășurarea protestului în cadru legal, inclusiv au fost descoperite obiecte interzise și respectiv a trebui să se intervină. Eu vreau să le mulțumesc forțelor de ordine pentru că au intervenit într-o formă calmă și au asigurat ordinea publica”, a declarat Maia Sandu în cadrul unui briefing de presă.
Reamintim că în seara zilei de duminică, toate corturile care erau instalate de protestatarii adunați în centrul capitalei de Partidul Șor, partid condus de fugarul om de afaceri Ilan Șor care se ascunde de justiția moldovenească în Israel mai bine de 3 ani, au fost luate pe sus de mascați.Din imaginile video care au apărut pe rețelele de socializare se vede cum sute de mascați au intervenit în centrul capitalei pentru a ridica corturile. Protestatarii care se aflau în corturi nu au opus rezistență.
Într-o notă emisă presei de Poliție, se anunță că a-a constatat că organizatorii protestului au încălcat intenționat cerințele stabilite anterior în cadrul ședinței comune dintre ei, Primăria mun.Chișinău și Poliție.
Totodată, potrivit organelor de ordine, organizatorii au manifestat o lipsă de comunicare și conlucrare cu forțele de ordine; au îndemnat protestatarii la nesubordonare și la schimbarea locației, inclusiv prin altercații. Mai mult decît atît, unii participanți la proteste aveau la ei obiecte interzise.
Adăuga comentariu