Deputatul Vlad Batrîncea a remarcat că este vorba despre soarta a zeci de mii de oameni care și-au asigurat o bucată de pîine activînd în baza patentei de întreprinzător. „Este cea mai neprotejată categorie de cetățeni – mici întreprinzători și comercianți care vînd legume și alte mărfuri în piață și nu au alte surse de existență”, a menționat președintele fracțiunii BCS.
Vlad Batrîncea a amintit că reprezentanții PAS, fiind în opoziție, au susținut prelungirea patentelor pînă în 2030 și chiar au înregistrat o inițiativă legislativă în acest sens.PSRM a amintit că în cadrul audierilor la Comisia parlamentară pentru Drepturile Omului s-a constatat că majoritatea micilor antreprenori nu se pot adapta la noile condiții propuse de Guvern, mulți fiind impuși să activeze ilegal.
Adăuga comentariu