Această opinie a fost exprimată într-un interviu pentru Noi.md de Consulul Onorific al Muntenegrului în Republica Moldova, Andrei Stratan, care, în perioada guvernării comuniste, a ocupat funcția de ministru al Afacerilor Externe și viceprim-ministru al Guvernului Republicii Moldova.
Referindu-se la parcursul integrării europene a țării, început în timpul mandatului său de șef al Ministerului de Externe, el a menționat că baza integrării europeană a Republicii Moldova a fost pusă puțin mai devreme, dar în acea perioadă, într-adevăr, procesul de apropiere s-a accelerat.
”Avînd în acea perioadă funcția de ambasador cu misiuni speciale și coordonator național al Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est, fiind responsabil pe pactul de stabilitate pentru Europa de Sud-Est, Moldova a fost compilată politic la țările din Balcanii occidentali și a avut posibilitatea, împreună cu toate aceste state, să participe la evenimentele politice, și nu numai, propuse de UE acestor state care au avut aspirația și dorința de a se apropia de familia europeană și ulterior de a se integra – ceea ce s-a întîmplat ulterior cu unele din aceste state. În acea perioadă s-a lucrat foarte mult în domeniul respectiv, a fost o verticalitate și o claritate politică în stat începînd cu prima persoană și finalizînd cu ministerele și executorii care participau la procesele de negocieri. Tuturor ne era clar care sînt pașii ce trebuiau întreprinși, nu era o mișcare haotică, era o mișcare bine determinată și conștientizată. Cu toții înțelegeam că acesta este drumul pe care noi l-am ales și trebuie să-l parcurgem”, a declarat Andrei Stratan.
Fiind întrebat ce rezultate au fost obținute, el a menționat că, în primul rînd, UE a descoperit Republica Moldova.”Instituțiile europene au înțeles că țara noastră, nu doar geografic, dar și politic, este un stat european și aspirația noastră europeană a fost susținută de instituțiile UE. Acesta a fost cel mai important lucru, fără de care nu am fi putut obține posibilitatea de a începe negocierile pe celelalte compartimente de apropiere de UE. Pot enumera foarte multe succese și asta pentru că se lucra sistematic asupra planului de acțiuni privind implementarea reformelor în RM, deci era stabilit un grafic și era foarte clar ce trebuie să facem. Acest lucru era bine cunoscut la nivel de guvern și la nivel de instituții guvernamentale, ministere, departamente și altele. Se prezentau rapoarte, iar MAE, în calitate de minister responsabil care gestiona tot procesul de negocieri în plan extern și sistematiza informația pe plan intern era pilonul de bază. Ceea ce am izbutit să obținem în acest an, mă refer la statutul de candidat, se datorează, inclusiv, și activității care a fost desfășurată în acea perioadă. Diplomații, angajații Ministerului Afacerilor Externe și a celorlalte instituții guvernamentale din RM, au ridicat nivelul relațiilor noastre cu UE pentru că toți aveau aceeași viziune și același randament de activitate politică, iar acest lucru ne-a ajutat să avansăm în relațiile noastre”, a subliniat fostul ministru al Afacerilor Externe al Republicii Moldova.
Adăuga comentariu