Despre aceasta a anunţat, la o întîlnire între președintele Moldovei, Igor Dodon, și Victor Puşcaş, fostul președinte al Curții Constituționale, actualul membru al Consiliului Societății Civile pe lîngă președintele Republicii Moldova, transmite Noi.md.
În cursul dialogului, a fost abordat subiectul lansării Monografiei colective „Constituția Republicii Moldova ‒ 25 de ani”. Această lucrare, semnată de coautorii Victor Pușcaș și Valeriu Cuciuc, a fost elaborată și editată sub egida Președinției Republicii Moldova, cu prilejul marcării, în anul 2019, a 25 de ani de la adoptarea Constituției Republicii Moldova.
Este de menționat că monografia descrie în detaliu, prin materiale relevante, parcursul elaborării, adoptării și transpunerii în viață a prevederilor Constituției. Scopul lucrării este de a oferi cetățenilor ocazia să cunoască rolul Constituției ca lege supremă în stat în viața statului și a fiecăruia dintre noi.La finele întrevederii, Igor Dodon şi-a exprimat încrederea în lansarea, cu multă responsabilitate și profesionalism, a acestei monografii și a reiterat disponibilitatea Președinției Republicii Moldova de a susține în continuare lucrările științifice și inițiativele ce ar valorifica esența principiilor fundamentale consfințite în Constituție, întru beneficiul și prosperitatea cetățenilor.
Adăuga comentariu