Ieri, șefa statului Maia Sandu a anunțat că a promulgat legea și a precizat că „modificarea legislației naționale cu privire la unele semne și litere care sînt folosite de armata rusă în războiul din Ucraina și interzicerea pe teritoriul țării noastre a simbolicii acestui război nu atentează la memoria noastră istorică, iar oamenii vor putea, în continuare, să-i comemoreze pe eroii care au luptat în cel de-al Doilea Război Mondial”.
Proiectul de lege publicat în Monitorul Oficial poate fi accesat aici.
Adăuga comentariu