Mai exact, cei din PDM anunță că vor majora, cel mai probabil, începînd cu luna august curent, cu pînă la 50% salariile primarilor și ale personalului din primării.
„Am identificat o problemă majoră. Este vorba de plata slabă a colaboratorilor și personalului din primării. Astăzi am luat decizia să facem încă un pas pentru a spori plățile salariale în diferite forme a primarilor, cu pînă la 50%. Această creștere urmează a fi efectuată chiar din luna august curent”, a declarat vicepreședintele PD, Vladimir Cebotari, în cadrul briefingului săptămînal al PDM.Acesta mai anunță că democrații ar urma să identifice „soluții tehnice” pentru ca aceste sporuri salariale să nu fie stopate la finele anului.
Potrivit lui Cebotari, pentru majorarea salariilor pentru primari și a lucrătorilor de la primărie din bugetul de stat vor fi alocate în jur de 26 milioane de lei.
Adăuga comentariu