Jizdan a precizat că „ce a avut să se producă în Partidul Democrat s-a produs”, iar formațiunea s-a tranformat, urmînd să participe în format nou la alegeri.
„Cu părere de bine din formațiune au plecat tocmai acei oameni care fac ceea ce fac astăzi. Dar, pentru mine, plecările lor din formațiunea noastră au demonstrat încă o dată că PD s-a transformat. Ne pregătim și pentru anticipate, vom colabora cu partidele din parlament care nu au figurat niciodată în raportul Kroll”, a menționat Jizdan.
Potrivit lui, PD își are agenda sa, iar oamenii urmează să dea o apreciere deciziilor sale la viitoarele alegeri.
„E adevărat, am fost într-o alianță cu PSRM, dar trebuie să vă aduceți aminte că toate partidele din Parlament au colaborat, după situație, între ele. Am decis să părăsim alianța, un pas care l-a făcut și Maia Sandu la timpul său. PD își are agenda sa, noi avem harta noastră, ne mișcăm înainte iar rezultatele alegerilor o să arate. PDM astăzi merită a doua viață”, a mai spus Jizdan.
Adăuga comentariu