Acumulările respective au fost în creştere cu cca 342 de milioane de lei sau cu 14,1% faţă de perioada similară a anului 2020, se arată într-un comunicat al instituției.
Cea mai mare parte a veniturilor provine din primele de asigurare medicală în cotă procentuală din salariu. Acestea au atins cifra de 2,6 miliarde de lei, cu peste 339 de milioane mai mult faţă de perioada similară a anului trecut.
Primele de asigurare medicală obligatorie în sumă fixă au depăşit cifra de 119 milioane, în descreştere cu 3,2 milioane comparativ cu primele şase luni din 2020.
Alte venituri încasate în fondurile AOAM, inclusiv primele de asigurare achitate de rezidenţii parcurilor pentru tehnologia informaţiei, constituie peste 40,8 milioane de lei, cu circa 6 milioane mai mult faţă de suma înregistrată în prima jumătate a anului trecut.
În acelaşi timp, în primul semestru al anului curent, din fondurile AOAM au fost efectuate cheltuieli în valoare totală de peste 5 miliarde 562 de milioane de lei, dintre care peste 5 miliarde 523 de milioane au fost transferate prestatorilor de servicii medicale şi farmaceutice contractaţi. Suma virată pentru serviciile medicale prestate în şase luni ale anului curent este cu peste 2 miliarde de lei mai mare faţă de perioada similară a anului trecut.
Adăuga comentariu