Shipenko şi actriţa Iulia Peresild au revenit pe Pămînt duminică după ce au filmat peste 30 de ore de material pentru ''The challenge'' ("Provocarea"), descris drept primul film realizat în spaţiu şi considerat de media din Rusia o realizare demnă de un record mondial.
Întrebat despre o posibilă continuare pe Lună, Shipenko a declarat în cadrul unei conferinţe de presă: ''Noi sîntem pregătiţi. Credem că filmul spaţial ar trebui să fie filmat în spaţiu. Dacă este vorba despre Lună, să mergem pe Lună, dacă este despre Marte, să mergem pe Marte. De ce nu? De ce ar trebui filmat într-un studio?''.
Media de stat din Rusia au relatat intens despre filmul realizat în spaţiu, în contextul în care titanii Elon Musk şi Jeff Bezos au făcut senzaţie cu lansările lor de rachete, iar programul spaţial rusesc a fost afectat de întîrzieri, accidente şi scandaluri de corupţie, notează Reuters.
''Fiecare secundă a fost o mare descoperire'', a spus Peresild, care joacă rolul unui medic căreia i se cere să meargă pe ISS pentru a salva viaţa unui cosmonaut.
Shipenko a declarat că echipajul de pe ISS s-a alăturat echipei de filmare, contribuind cu propriul dialog ''organic'' şi ţinîndu-l de picioare pentru a nu se lovi de obiectele din jur.
Regizorul a spus că experienţa i-a oferit ocazia de a învăţa noi tehnici. ''Unele scene pe care mi le-am imaginat într-un fel pe Pămînt au ieşit complet diferit... Oamenii pot să stea faţă în faţă (în spaţiu), dar unul cu capul în sus, iar celălalt pe orizontală, iar camera poate să se afle pe un plan diferit, ceea ce transformă în totalitate perspectiva'', a precizat el.
''Pentru mine a fost o descoperire cinematografică, să realizez scene într-un mod complet diferit, cu trei sau patru planuri'', a adăugat regizorul.
Shipenko a spus că munca la ''The Challenge'' va continua pînă la la sfîrşitul anului viitor, iar scenele filmate în spaţiu vor avea probabil 25-35 de minute după montaj.
El a declarat că nu a fost stabilită o dată pentru lansarea filmului, însă între timp ar putea fi date publicităţii scene din segmentul filmat în spaţiu.
Valoarea costurilor nu a fost dezvăluită, însă Shipenko a spus că interesul internaţional este foarte mare. ''Cred că dacă filmul va fi lansat la nivel mondial bugetul va fi acoperit'', a declarat el, adăugînd că acesta a fost obiectivul.
Capsula Soyuz MS-18 care i-a transportat pe actriţa Iulia Peresild, în vîrstă de 37 de ani, regizorul Klim Shipenko, de 38 de ani, şi cosmonautul Oleg Noviţki, a aterizat în Kazahstan duminică dimineaţă, la ora 04:36.
Adăuga comentariu