X 
Preşedintele stiri: 4158

Adele confirmă că ia o pauză de la muzică. Mesaj către fani

2 sep. 12:30   Showbiz
4057 0

Cîntăreața Adele a anunțat în timpul concertului de sîmbătă, de la Munchen, că ia o pauză de la muzică. Aceasta le-a transmis fanilor că nu se vor mai vedea pentru o perioadă lungă de timp, potrivit Ladbible.

Adele a făcut anunțul în timpul ultimului ei spectacol din Munchen. Ea se apropie în prezent de sfîrșitul unei serii de concerte în Las Vegas, iar spectacolul de pe 31 august, din Munchen, a fost ultimul său concert planificat pe pămînt european. Artista a întrerupt spectacolul pentru a oferi fanilor o actualizare cu privire la planurile sale viitoare și, astfel, a dezvăluit că intenționează să ia o pauză prelungită de la turnee și muzică.

„Mai am 10 spectacole după acesta”, a spus Adele la Munchen sîmbătă seara. „După aceea, nu vă voi mai vedea pentru o perioadă incredibil de lungă. Vă voi ține cu drag în inima mea pentru toată durata pauzei mele, și pe voi, dar și fantezia acestor spectacole pe care le-am făcut în ultimii trei ani. A fost uimitor, am nevoie doar de o pauză”, a adăugat artista.

Adele a explicat că vrea să petreacă timp trăind „noua viață” pe care și-a construit-o. „Mi-am petrecut ultimii șapte ani construind o nouă viață pentru mine și vreau să o trăiesc acum. Îmi voi aminti aceste spectacole pentru eternitate, au fost spectaculoase”, a spus cîntăreața. Turneul lui Adele a fost inițial programat să se încheie la Munchen, însă, după ce s-a îmbolnăvit, a trebuit să reprogrameze o serie de concerte.


În februarie, Adele și-a amînat toate concertele din Las Vegas din cauza bolii de care suferă, potrivit BBC. Artista are diagnosticul de sciatică, o afecțiune a nervului sciatic, care se manifestă prin dureri în întreg membrul inferior.

0
0
1
2
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Utilizați inteligența artificială în munca/studiile dumneavoastră?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав