Șaisprezece cazuri de transportare a bunurilor nedeclarate, în cantități comerciale au fost raportate de funcționarii postului vamal Leușeni, în ultima săptămînă.
Articolele presupuse a fi din aur, țigări, valută, piese auto, încălțăminte și articole vestimentare au fost depistate în această perioadă și la posturile vamale Aeroportul Internațional Chișinău, Costești, Sculeni, Tudora, Palanca, Criva și Cahul.
Două tentative de transportare ilegală de mărfuri au fost contracarate de către ofițerii echipelor mobile ale Serviciului Vamal. În cele două cazuri, desfășurînd controlul pe linia a doua, ofițerii echipelor mobile au prevenit transportarea ilegală a mărfurilor fără acte de proveniență, printre care: articole vestimentare, încălțăminte și genți
În consecință, mărfurile au fost ridicate în vederea confiscării, iar cercetările continuă în scopul stabilirii complete a circumstanțelor. Făptașii riscă amenzi.
Totodată, funcționarii vamali au identificat:
79 mijloace de transport cu numere străine, care au depășit termenul de aflare pe teritoriul țării (180 de zile dintr-o perioadă de 12 luni consecutive).
83 cazuri de încălcare a prevederilor legale privind interzicerea punerii la dispoziția unei alte persoane a mijlocului de transport cu numere străine, plasat sub regim vamal de admitere temporară.
Pentru nerespectarea condițiilor de derulare a regimului vamal de admitere temporară, persoanele riscă amenzi de la 3000 la 4500 lei (de la 60 la 90 de unități convenționale), cu obligativitatea scoaterii mijlocului de transport de pe teritoriul Republicii Moldova.
Adăuga comentariu