Incidentul a fost semnalat în weekend, în punctul de trecere al frontierei Otaci – Moghilev Podolsk, transmite jurnal.md.
Sîmbătă a fost reținut un ucrainean, care s-a apropiat la ghișeul Poliției de Frontieră, pista pietoni, pe direcția intrare în țară. În timpul verificărilor suplimentare, bărbatul în vîrstă de 52 de ani a scos din lenjeria intimă două ambalaje ce conțineau 13 fiole cu inscripția de nalbufină. Audiată, persoana nu a dorit să ofere detalii despre proveniență sau posesia acelor fiole. Polițiștii de frontieră investighează cazul în continuare pentru a identifica implicarea și altor persoane întru elucidarea tuturor circumstanțelor.
Dacă se va adeveri vinovăția, ucraineanul riscă două amenzi penale, pentru circulaţia ilegală a drogurilor, etnobotanicelor fără scop de înstrăinare și acțiuni de contrabandă.
Adăuga comentariu