Potrivit nordnews, unii oamneii spun că transporul a fost asigurat de către autoritățile locale din Rîbnița, alții afirmă că autobuzele au fost comandate de comuitatea ucrainenilor din stînga Nistrului.
Reprezentanții Consulatului spun că în piața centrală din Rîbnița, în aceste momente, aproape 200 de cetățeni ucraineni așteaptă autobuzele pentru a se deplasa la Bălți.Pentru alegerile prezidențiale din Ucraina, în Republica Moldova au fi deschise două secții de votare – una la Bălți și alta la Chișinău. Potrivit ultimului sondaj, principalul favorit este actorul Vladimir Zelenski. Pentru el și-ar da votul 25 la sută dintre respondenți. Zelenski este urmat în top de actualul președinte, Petro Porosenko, cu 14% și de Iulia Timosenko, cu 9%.
În Ucraina sînt aproximativ 29,8 milioane de alegători cu drept de vot, iar CEC-ul ucrainean a tipărit peste 30,4 milioane de buletine.
În ziua alegerilor, ucrainenii pot vota la una din cele 29.800 de secții de vot care se află sub controlul autorităților de la Kiev, excepție făcînd regiunile Lugansk și Donețk, controlate de către separatiștii pro-ruși.
Comisia Electorală Centrală din Ucraina a anunțat că vor fi deschise 101 secții de vot peste hotarele țării.
Adăuga comentariu