Reieșind din materialele cauzei penale, un membru activ ai grupării criminale documentate, care avea rolul așa-numitului supraveghetor (положенец) din raionul Strășeni, împreună cu complicii săi, prin șantaj estorcau bani sub diferite pretexte inventate, amenințîndu-i cu violență fizică și moarte, banii fiind destinați pentru așa-numitul „obșciak” – vistieria clandestină a organizației criminale.
Învinuitul și complicii săi sînt membrii activi ai unei grupări criminale, care fac parte din organizația criminală „Patron” liderul căreia, la moment, îşi ispăşeşte pedeapsa într-un penitenciar din România.Astfel, în urma măsurilor speciale de investigații au fost localizați și imobilizați unii din membrii activi ai grupării menționate, la care au fost desfășurate percheziții. În urma operațiunii au fost ridicate droguri, muniții aflate în circuit ilicit, un pumnal ce aparține învinuitului, precum și alte obiecte.
În continuare, se înfăptuiesc măsuri speciale de investigații și de urmărire penală în scopul acumulării probelor pertinente în privința complicilor.
Pentru infracțiunea comisă suspecții riscă pînă la 7 ani de pedeapsă cu închisoarea.
Adăuga comentariu