Oficialul a reiterat că acest contract poate fi considerat nul din start, pentru că au fost încălcate mai multe proceduri și norme legale, astfel că ar exista temeiuri pentru anularea contractului.
Deputatul Igor Munteanu a amintit că „Avia Invest”, compania care a semnat contractul de concesiune s-a obligat să investească în dezvoltarea Aeroportului, însă, potrivit președintelui comisiei, compania nu a respectat prevederile contractului, iar investițiile efectuate au fost făcute din taxele aeroportuare, inclusiv cei 9 euro pe care îi achită fiecare pasager, dar nu din banii companiei.Totodată, Igor Munteanu susține că au existat mai multe încălcări încă la etapa anunțării concursului pentru concesiune, astfel încît contractul poate fi declarat nul.
Președintele comisiei parlamentare susține că statul nu riscă să fie atras în litigii internaționale dacă reziliază contractul, deoarece acesta prevede că toate eventualele procese judiciare se vor desfășura pe teritoriul Republicii Moldova.
Săptămîna trecută, compania compania „NR Investments Ltd” a anunțat că a cumpărat 95% din activele „Avia Invest”, firma concesionară a Aeroportului Internațional Chișinău. Reprezentanții Guvernului au declarat că intenționează să întoarcă Aeroportul în gestiunea statului.
Adăuga comentariu