Aceasta va permite comunicarea, inclusiv transmiterea și preluarea datelor, imaginilor și datelor video, între secțiile de terapie intensivă a Spitalului Clinic Republican și Institutul de Medicină Urgentă cu alte secții de Terapie Intensivă din spitalele raionale municipale și republicane, scrie tv8.md.
În rezultat, tratamentul pacienților extrem de gravi va fi consultat cu specialiștii din cadrul spitalelor terțiare și va fi luată decizia de management a cazului, inclusiv la necesitate transferul pacientului spre instituția de referire.„În contextul pandemiei COVID-19, digitalizarea sistemului medical este esențială pentru sporirea calității serviciilor medicale prestate pacienților. Implementarea acestei componente va contribui și la optimizarea fluxului pacienților din instituțiile medicale raionale și municipale spre cele republicane. Astăzi au fost distribuite 20 de tablete, iar în curînd vor fi distribuite alte 80 de dispozitive, astfel încît, să fie asigurată legătura cu toate instituțiile medicale din țară”, a menționat ministrul Viorica Dumbrăveanu.
„Evoluția procesului patologic în terapie intensivă poate fi fulminant, cînd trebuie de acționat în regim de urgență și o consultație a unui specialist cu o experiență mai vastă este extrem de utilă, mai ales pentru spitalele raionale ale țării. Din acest considerent, este foarte necesară și binevenită platforma online de ghidaj tehnic”, a menționat șeful clinicii ATI, SCR , prof. dr. Victor Cojocaru.
Menționăm că, 20 de tablete au fost donate de către Compania Orange, iar în curînd cu suportul Ambasadei SUA în Republica Moldova, vor fi distribuite alte 80 de tablete.
Adăuga comentariu