Incidentul a avut loc ieri, 24 noiembrie 2022, în punctul de trecerea a frontierei Palanca, pe sensul de intrare în Republica Moldova. La linia de control, un tînăr cu vîrsta 26 de ani s-a prezentat în calitate de pasager al unui autocar de rută. Acționînd în baza analizei de risc, polițiștii de frontieră au solicitat persoanei de a prezenta toate actele avute cu sine.
Printre documentele înmînate la control a fost și un permis de conducere eliberat de autoritățile române, cu semne vizibile de falsificare. După examinare, cu ajutorul mijloacelor speciale din dotare, a fost stabilit că actul este falsificat.
Deși i-a fost autorizată ieșirea din țară, pe numele persoanei este pornită o cauză penală pentru deținerea actelor oficiale false, iar permisul – ridicat și transmis spre expertiza tehnico-judiciară.
Adăuga comentariu