În anul 2021 s-au eliberat 3026 autorizații de construire pentru clădiri rezidenţiale și 1092 autorizații de construire pentru clădiri nerezidenţiale, în creștere respectiv cu 48,0% și cu 9,9% față de anul 2020.
În profil regional, în anul 2021 față de anul 2020 se observă creșteri ale numărului autorizațiilor de construire pentru clădiri rezidenţiale în următoarele regiuni ale ţării: mun. Chișinău (+763 autorizaţii sau +82,3%), Nord (+27 sau +10,0%), Centru (+191 sau +41,1%), Sud (+4 sau +2,3%). Totodată, în UTA Găgăuzia în anul 2021 s-au eliberat cu 3 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidențiale (sau cu 1,4%) mai puțin comparativ cu anul 2020.
De asemenea, în anul 2021 față de anul 2020 se atestă creșteri ale numărului autorizațiilor de construire pentru clădiri nerezidenţiale în următoarele regiuni: mun. Chișinău (+11 autorizaţii sau +6,8%), Nord (+60 sau +30,9%), Centru (+54 sau +20,6%), UTA Găgăuzia (+18 sau +9,9%). Totodată, în regiunea Sud în anul 2021 s-au eliberat cu 45 autorizaţii de construire pentru clădiri nerezidențiale (sau cu 23,0%) mai puțin comparativ cu anul 2020.
În anul 2021, numărul autorizațiilor de construire eliberate pentru clădiri în mediul urban și în cel rural a crescut cu 40,5% și, respectiv, cu 29,1% față de anul 2020.
Adăuga comentariu