„Totodată, în fiecare localitate sînt 3-4 persoane din partea statului, care monitorizează inclusiv persoanele, care trebuie să stea în carantină. Este vorba de primar, polițist, asistent social”, a explicat președintele.
Șeful statului a mai spus că pînă acum au fost întocmite 84 de procese verbale pentru încălcarea măsurilor de prevenire a COVID-19. Este vorba despre 30 de persoane juridice și peste 50 de persoane fizice.
Șeful statului a amintit că a semnat decretul cu privire la implicarea Armatei Naționale în gestionarea crizei. Militarii vor veni în ajutor polițiștilor și, de mîine, vor merge prin mai multe localități din țară.
Adăuga comentariu