„În ultimii doi ani și jumătate trei am alocat ca și subvenții aproape 6 miliarde de lei pentru domeniul agriculturii. Subvenționarea pe an a crescut practic de 4 ori. Anul trecut am alocat 2 miliarde de lei și au mai fost niște revendicări, am venit cu un suport suplimentar de aproximativ 200 de milioane pentru cei afectați de secetă. Deci, s-au alocat aproximativ 70 de euro per hectar pentru cei afectați. Domnuș Bolea a mai anunțat că vor fi alocați câte 2500 de lei per hectar pentru cei mai afectați din domeniul cerealier. E și mai mult decât a anunțat că oferă Guvernul României. Nimeni nu poate spune astăzi că Guvernul nu vine în ajutorul agricultorilor, pentru că agricultura este o ramură extrem de importantă. Ceea ce nu mi se pare mie corect este ca 4-5 agenți economici dintr-o singură asociație să blocheze o întreagă economie, pe celelalte 29 de asociatii din domeniul agricol, care se ocupă cu alte domenii, comercializarea de fructe sau produse alimentare, lapte, carne, care la fel au operațiuni prin frontiere. Nu mi se pare corect ca o singură asociație să încerce să blocheze toată economia”, a subliniat Radu Marian.
Întrebat dacă e un drept al agricultorilor să protesteze, deputatul a menționat: „A protesta e un lucru, a bloca drumurile și accesul pentru toți ceilalți nu știu dacă mi se pare corect. E o abordare individuală, situația pe agricultură este diferită, agricultorii în domeniul cerealier au anumite probleme, cei din domeniul laptelui și cărnii au alte subiecte”.
Adăuga comentariu