Transnistria stiri: 1449
Preşedintele stiri: 4076

Expert: „Agresivitatea la volan trebuie sancționată”

23 sep. 2020,, 14:45   Societate
2367 0

Șoferii agresivi la volan „merită” să fie trași la răspundere. De această părere este Ilie Bricicaru, doctor în ştiinţe tehnice, expert internaţional în siguranţă rutieră, potrivit căruia conduita multor conducători auto lasă de dorit.

Potrivit expertului, unii șoferi practic uită de existența Regulamentului Circulației Rutiere, născocindu-și propriile reguli. Unii schimbă banda de circulație în apropiere de intersecție, alții îi presează pe ceilalți șoferi să le cedeze banda - proaste obiceiuri trecute cu vederea de polițiști.

„Chișinăul este o oază pentru șoferii cu asemenea apucături, iar asta se întîmplă în primul rînd din cauza că Poliția noastră are alte treburi (viteza, consumul de alcool, și cam atît). Da, am uitat de renumitele ”dirijări” din orele de vîrf”, scrie Ilie Bricicaru pe rețelele de socializare.

Expertul a venit și cu exemple concrete, cînd unii polițiști mai că susțineau agresivitatea șoferilor în trafic, fiind martori de multe ori la încălcarea regulilor de circulație.

„La intersecția Pan Halipa - Mateevici dirijează polițistul, iar din rîndul 2 de circulație toți virează stînga în fața lui, încălcînd grav semnalizarea și regulile și creînd situații de accident celor ce virează regulamentar sau cînd te apropii de intersecțiile Ștefan Cel Mare - Tighina - Ismail și ”șmecherii” te presează să le cedezi banda, că așa este ”colegial”, cum mi-a zis mie unul. Este această atitudine în trafic una agresivă? Eu cred că da și trebuie sancționată ca atare”, a adăugat Bricicaru.


În acest context, doctorul în ştiinţe tehnice le cere polițiștilor să iasă din „zona de confort” și să facă operațiuni pe acest segment.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?