Arşiţa stiri: 215
Jocurile Olimpice stiri: 277
Transnistria stiri: 1418

Expoziție aniversară la Biblioteca Naţională dedicată scriitorului rus Lev Tolstoi

10 sep. 2018,, 17:30   Societate
2695 0

O expoziție de carte cu genericul ”Războiul și lumea, pentru totdeauna – Lev Nikolaevici Tolstoi la 190 de ani de la naștere” a fost vernisată astăzi la Biblioteca Națională.

Evenimentul face parte din Programul Național ”LECTURACENTRAL, desfășurat de instituție pe parcursul lunii septembrie în colaborare cu Biblioteca Națională pentru Copii „Ion Creangă”, bibliotecile de toate tipurile, autoritățile publice locale, cu susținerea Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, program care va da o nouă dimensiune activității de promovare a cărții și lecturii.

Solicitată de MOLDPRES, Aliona Stratan, specialist principal în serviciul Literaturile lumii al Bibliotecii Naționale a menționat că în cadrul expoziției sînt prezentate operele lui Lev Tolstoi în limba originalului și în traduceri (inclusiv edițiile antume și volumele din “Opere complete (ediție jubiliară) în 90 de volume, editate la Moscova în anii 1928-1958), materiale ilustrative, monografii, lucrări de critică literară, cărți despre viața și creația scriitorului, despre viziunile sale filosofice, religioase și pedagogice.

Prozator, eseist, moralist, reformator în domeniul educației, Lev Tolstoi reprezintă figura centrală a prozei ruse din sec. XIX. S-a născut la Iasnaia Poliana, regiunea Tula, Rusia, pe data de 9 septembrie 1828. A debutat în anul 1852 cu schița autobiografică ”Copilăria”, urmată de ”Adolescența” și ”Tinerețea”, care reprezintă o trilogie, ”Cazacii”, ”Povestiri din Sevastopol”, romanele ”Război și pace”, ”Anna Karenina”, ”Învierea”, nuvela ”Moartea lui Ivan Ilici”, piesa ”Cadavrul viu” ș.a. S-a stins din viață la 20 noiembrie 1910.

Expoziția va fi deschisă pînă la 30 septembrie.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum veți proceda în cazul referendumului republican privind integrarea europeană a R. Moldova?
CAII MOLDOVENEȘTI, ÎN CENTRUL UNUI SCANDAL!Сандуляк Владислав