Potrivit Centrului Operațional de Comandă, zilnic patru echipe de militari, echipați cu pulverizatoare de spate portabile, dezinfectează cu soluție pe bază de alcool suprafețele din interiorul clădirilor și cu clorură de var — suprafețele exterioare, inclusiv terenurile de joacă din curte.
Pînă în prezent, timp de două săptămîni, au fost dezinfectate complexele locative de pe strada Vasile Lupu și căminele Ministerului Apărării de pe șoseaua Hîncești.Totodată, în unitățile din toate garnizoanele Armatei Naționale, în baza unui grafic stabilit, activează zilnic echipe de militari pregătiți și echipați cu aparate de dezinfecție, care se ocupă de igienizarea încăperilor, teritoriului și a transportului din dotare.
Într-un mesaj pe pagina sa de Facebook, ministrul Apărării Alexandru Pînzari a menționat: „Starea sănătății militarilor pe contract și în termen este verificată zilnic, iar pentru a-i proteja, regimul de carantină din unitățile militare și instituțiile Ministerului Apărării, va continua”.
Adăuga comentariu