Potrivit comunicatului presei ucrainene, în special, posibilitatea de a încheia un acord privind trecerea cetățenilor Republicii Moldova și Ucrainei a frontierei comune cu ID-cardurile de identitate a fost discutată de către șeful Departamentului Afacerilor Consulare ale Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova, Sergiu Odainic, și directorul Departamentului Serviciului Consular al Ministerului Afacerilor Externe al Ucrainei, Serghei Pogoreliţev.
Discuţiile în acest sens au fost purtate în cadrul consultărilor bilaterale cu privire la aspectele consulare și juridice la nivelul conducătorilor serviciilor consulare ale Republicii Moldova și Ucrainei, care a avut loc pe data de 2 octombrie, la Chișinău. În timpul negocierilor, a fost examinată o gamă largă de aspecte consulare în contextul protejării drepturilor și intereselor cetățenilor ambelor țări.
Părțile au discutat, de asemenea, posibilitatea încheierii unui acord cu privire la trecerea frontierei de stat moldo-ucrainene a cetățenilor ambelor țări, în baza unui ID-card de identitate, dar şi problema combaterii traficului de persoane, inclusiv de minori.
De remarcat faptul că la 19 septembrie anul curent Guvernul Ucrainei a aprobat un acord cu Georgia privind călătoriile în baza cardurilor de identitate. Documentul prevede că cetățenii Ucrainei vor putea vizita Georgia în baza pașapoartelor interne, sub formă de carduri de identitate, care sînt dotate cu un cip electronic fără contact.
Adăuga comentariu