Într-un interviu acordat pentru TRM, ambasadorul Republicii Moldova în Portugalia, Dumitru Socolan a menționat că primul acord de acest gen semnat de Republica Moldova cu un stat străin a fost cel cu Portugalia, ceea ce vine să confirme cele spuse de mine referitor la deschiderea manifestată de autorităţile portugheze.
”Pot afirma, cu certitudine, că acest Acord este unul perfect funcţional. Evident, pentru că este vorba de un tratat complex, în cadrul implementării acestuia pot apărea, uneori, şi situaţii mai dificile care necesită, eventual, analize de caz mai aprofundate sau mai multă implicare. Ambasada intervine, însă, ori de cîte ori sînt semnalate astfel de cazuri pe lîngă autorităţile competente ale ambelor state: Casa Naţională de Asigurări Sociale din Republica Moldova şi Direcţia Generală Securitate Socială din Portugalia, pentru a solicita asistenţă în vederea înlăturării dificultăţilor de ordin tehnic apărute în procesul de aplicare a Acordului. Totodată, întru perfecţionarea mecanismului de implementare a Acordului, periodic se organizează întrevederi ale reprezentanţilor Ambasadei cu factori de decizie din cadrul Direcţiei Generale Securitate Socială. De menţionat că partea portugheză, ca de altfel şi cu alte ocazii, s-a arătat a fi foarte receptivă şi deschisă să contribuie la soluţionarea cît mai rapidă a situaţiilor semnalate”, a spus Dumitru Socolan.
Adăuga comentariu