Din numărul total, aproximativ 80 la sută au fost încadrați în gradul de vulnerabilitate foarte înalt, susține ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu la o emisiune de la Moldova 1.
Oficialul a precizat că sistemul necesită îmbunătățiri, deoarece a fost elaborat în termeni restrînși, devenind funcțional în contextul instituirii stării de urgență la nivel național.„În acest an am încercăm să elaborăm și să punem în funcțiune un sistem de compensații care țintește persoanele și familiile care au cele mai mici venituri. Majoritatea acestor ajustări au fost operate prin Comisia Situații Excepționale. Starea de urgență ne-a permis să intervenim mult mai prompt în a ajusta. A fost un sistem nou, l-am elaborat în două, trei luni. Aceasta vorbește despre utilitatea acestei stări de urgență”.
Amintim că starea de urgență a fost instituită începînd cu luna februarie anul trecut, odată cu izbucnirea războiului în Ucraina.
Adăuga comentariu