X 
Transnistria stiri: 1406
Preşedintele stiri: 4068

O asociație obștească acordă asistență juridică gratuită minorităților etnice

4 noi. 2020,, 09:29   Societate
3070 0

Cel puțin 100 de reprezentanți a minorităților naționale vor primi asistență juridică gratuită din partea Asociației Obștești Centrului Naţional al Romilor.

Acest lucru este planificat în perioada 1 octombrie 2020 – 31 iulie 2021, în cadrul proiectului „Justiție pentru romi și alte minorități etnice”, parte a programului „Sporirea accesului cetățenilor la justiție”, realizat de Millenium DPI Partners.

Potrivit unui comunicat depresă al Centrului Național al Romilor, citat de IPN, proiectul are scopul de a combate atitudinile negative față de romi și alte minorități etnice care locuiesc în Moldova. Să reducă discriminarea îndreptată împotriva romilor și să îmbunătățească accesul lor la justiție, astfel asigurînd drepturile egale tuturor. În același timp, se urmărește creșterea gradului de conștientizare al societății privind barierele romilor şi a altor minorități naționale în accesul la justiție şi egalitate.

În cadrul aceluiași proiect, 30 de mediatori comunitari și lideri ai minorităților etnice vor fi instruiți în asistarea persoanelor drepturile cărora au fost încălcate, dar și în ceea ce privește accesul romilor și minorităților naționale la justiție.

Pentru asistență juridică persoanele se pot adresa de la ora 09.00 la 21.00 la adresa electronică: [email protected] și la numărul de telefon: 061084908.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?