Transnistria stiri: 1406
Preşedintele stiri: 4066

Parlamentul va examina o inițiativă legislativă care va facilita activitatea salvatorilor voluntari

22 noi. 2023,, 14:18   Societate
1856 0

Parlamentul va examina o inițiativă legislativă care va facilita activitatea salvatorilor voluntari. Raportul unui PROIECT de lege elaborat cu acest scop a fost examinat la ședința Comisiei cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media.

Proiectul de lege a fost elaborat de Ministerul Afacerilor Interne. Autorii propun modificarea Legii voluntariatului prin includerea în noțiunea „domenii de utilitate publică” a activității în domeniul protecției civile și apărării împotriva incendiilor. Luînd în considerare specificul activității acestor voluntari, se propune exceptarea de la norma care se referă la neadmiterea voluntarilor la prestarea unor activități periculoase sau care pot dăuna vieții și sănătății acestora.

„Proiectul promovează interesul public privind adoptarea de bune practici în managementul voluntarilor prin participarea voluntarilor la oferirea serviciilor în domeniul situațiilor de urgență și situațiilor excepționale”, se menționează în nota informativă a inițiativei legislative.

De menționat că, în 2013, a fost lansat Programul de consolidare a serviciului salvatori și pompieri în localitățile rurale ale Republicii Moldova. În cadrul acestuia, au fost create 80 de posturi teritoriale de salvatori și pompieri, inclusiv pe bază de voluntariat, care asigură intervențiile în circa 290 de localități din țară. Doar în anul 2023, din numărul total de 10 048 de misiuni de serviciu ale echipelor de salvatori, 586 au fost efectuate de posturile teritoriale în care activează salvatorii și pompierii voluntari.

0
1
1
2
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?