Inspectoratul Naţional de Patrulare avertizează şoferii să-şi echipeze unităţile de transport cu anvelope de iarnă, mai ales cei care transportă călători şi sînt responsabili de atîtea vieţi. În acest context poliţiştii de patrulare au mers în mai mukte gări unde au verificat dotarea vehiculelor care transportă pasageri. scrie Noi.md cu referire la tvrmoldova.md.
Totodată, Inspectoratul Naţional de Patrulare îndeamnă şoferii să respecte următoarele reguli:
- nu vă angajaţi în depăşirea unei coloane de autovehicule fără a avea o bună vizibilitate;
- utilizaţi luminile de întîlnire şi pe timpul zilei, pe toate categoriile de drumuri şi a celor de ceaţă pentru a reduce riscul producerii unor accidente din cauza neasigurării la schimbarea direcţiei de mers;
- păstraţi o distanţă mai mare faţă de autovehiculele care circulă în faţă;
- curăţaţi în permanenţă farurile şi blocurile de semnalizare;
- fiecare manevră în trafic să se facă numai după o temeinică asigurare.
În contextul în care sîntem în perioada rece a anului şi condiţiile meteo îngreunează deplasarea pe traseu, creînd impedimente, INP avertizează conducătorii auto, că ignorînd anumite cerinţe îşi pun în pericol viaţa lor, a pasagerilor, a pietonilor, dar şi a celorlalţi participanţi la trafic.
Pe drumul Chişinău-Leuşeni circulaţia este îngreunată de stratul de zăpadă care s-a aşternul. Oamenii spun că drumul nu este curăţat.
Adăuga comentariu