Cutremure stiri: 502

„POSTCROSSING Republica Moldova – România” la cea de-a 2-a ediție ©

23 iun. 2018,, 17:35   Societate
1560 0

Sâmbătă, 23 iunie 2018, Întreprinderea de Stat „Poșta Moldovei” a organizat, în sediul central „Întâlnirea POSTCROSSING” – eveniment, menit să unească iubitorii mărcilor poștale.

La care au participat reprezentați ai managmentului „Poșta Moldovei”, postcrosseri din Republica Moldova și România, numeroși filateliști, dar și reprezentați ai mass-media.

Oameni obișnuiți din Moldova, România, Marea Britanie, cu profesii din cele mai diverse s-au întâlnit pentru a împărtăși o pasiune, pasiunea pentru timbre. Cu această ocazie, aceștia au avut posibilitatea să împărtășească emoții, gânduri, impresii combinate cu metoda tradițională de comunicare în scris, prin intermediul cărților poștale.

Cei prezenți la eveniment au mulțumit Poșta Moldovei pentru disponibilitatea de a face cunoscută țara noastră prin mărci poștale. „Datorită celor care se ocupă de postcrossing, Moldova a devenit cunoscută mai bine peste hotarele țării”, a menționat un participant.

În cadrul evenimentului a avut loc și prezentarea ștampilei poștale speciale, dar și a noului timbru consacrat Postcrossing-ului, realizat de Poșta Moldovei. Este o zi importantă nu doar pentru Poșta Moldovei, ci și pentru Republica Moldova, deoarece de astăzi punem în circulație o ștampilă cu obliterare specială consacrată întâlnirii postcrosserilor Republica Moldova – România, a adăugat Victoria Tănase.

Amintim că „Întâlnirea POSTCROSSING Republica Moldova – România” s-a aflat la cea de-a 2-a ediție, scopul acesteia fiind comunicarea cu oamenii din țări străine și schimbul de cărți poștale, pentru a mări colecțiile de timbre, dar și pentru a împărtăși noi experiențe.

0
0
0
0
0

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum considerați : Stabilirea supremației legilor si a altor documente al EU asupra legislatiei interne a Republicii Moldova se referă la problema privind caracterul suveran și independent al statului moldovenesc?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав