Între timp, Inspectoratul pentru Protecţia Mediului susţine că desfăşoară regulat razii, dar fără niciun rezultat.
Cumpărătorii spun că, deşi pungile biodegradabile sînt mai scumpe şi nu sînt rezistente, totuşi sînt de acord ca cele din plastic să fie scoase din vînzare.Unii vînzători se apără şi spun că de vină ar fi autorităţile, care permit importul pungilor din plastic, alţii însă s-au conformat legii şi au renunţat la ele.
Între timp, specialiştii din cadrul Inspectoratului pentru Protecţia Mediului afirmă că întreprind toate măsurile necesare pentru a stopa vînzarea pungilor din plastic. Ultimele razii organizate împreună cu poliţiştii şi Agenţia pentru Protecţia Consumatorilor au fost efectuate în mai, fiind sancţionaţi mai mulţi vînzători
Pungile din plastic sînt interzise din 1 ianuarie 2021, cu excepţia ambalajului cu o grosime de pînă la 15 microni. Sub incidenţa acestei legi intră şi vesela de o singură folosinţă din plastic, inclusiv beţişoarele igienice pentru urechi.
Pentru încălcarea acestor prevederi, legea prevede sancţiuni de pînă la 4.500 lei pentru persoanele fizice şi pînă la 12.000 de lei pentru cele juridice.
Adăuga comentariu