Potrivit unui studiu realizat de către cercetătorii de la Universitatea din Newcastle, s-a demonstrat faptul că copiii care petrec mai mult timp cu tații lor au un IQ mai mare. De asemenea s-a dovedit că implicarea serioasă a tatălui în viața copilului îi poate îmbunătăți șansele celui mic de a avea o carieră mai bună, informează telegraph.co.uk.
Specialiștii avertizează că nu este îndeajuns ca părinţii să trăiască împreună, ci tatăl trebuie să fie implicat activ în viața celor mici, iar acest lucru are un impact direct asupra dezvoltării picilor. Totodată, academicienii britanici au descoperit că tații au tendința de a se implica mai mult în viața fiilor decît în viața fiicelor. Adevărul e că tatăl trebuie să se implice în mod egal, atît în educația fetelor, cît și a băieților, și nu trebuie să facă vreo diferență între ei.
În cadrul studiului mamele au fost întrebate cît de des tatăl participa la activităţile copilului (lectură, organizarea excursiilor, jocuri etc.). Aceştia au descoperit că acei copii ai căror taţi au petrecut mai mult timp cu ei au un IQ mai mare şi că sînt mai sociabili decît copiii care au primit mai puţină atenţie.
„Sperăm că astfel de cercetări vor motiva guvernul să acorde o mai mare atenție asupra faptului cît de des ajung familiile să se separe și cît de important este rolul tatălui în viața copiilor”, a declarat Jon Davies, şeful asociaţiei „Families Need Fathers”.
Adăuga comentariu