Cutremure stiri: 506

Ședință de urgență convocată de Președintele țării

10 mar. 2020,, 19:31   Societate
14390 1

Președintele Igor Dodon convoacă o ședință de urgență pentru miercuri, 11 martie, a Consiliului Suprem de Securitate (CSS), unde se va decide asupra acțiunilor ce urmează a fi întreprinse în contextul răspîndirii infecțiilor cu COVID-19 în Republica Moldova. Anunțul a fost făcut, în această seară, după o ședință la Guvern cu factorii responsabili de gestionarea crizei. Ședința este convocată pentru ora 11:00.

CSS urmează să ia decizii cu privire la asigurarea securității cetățenilor și acordarea de sprijin suplimentar Guvernului și tuturor instituțiilor implicate în gestionarea crizei.
”Consider că nivelul acestei crize este unul care vizează în mod foarte direct securitatea națională și siguranța cetățenilor. Încă de dimineață am cerut să fie luate măsuri speciale ferme de prevenție și, în rezultat, avem deja decizii privind închiderea școlilor, dar și cea privind interzicerea aterizării curselor avia din Italia pe Aeroportul Internațional Chișinău”, a declarat președintele.

În cadrul ședinței de la Guvern, Dodon a cerut să fie identificate spații securizate suplimentare, unde să fie tratați în mod corespunzător pacienții, în cazul în care va fi necesar.
Președintele solicită responsabilitate maximă din partea cetățenilor pentru a preveni eventuala răspîndire a infecției cu COVID-19. Șeful statului face apel la prudență și tratarea cu seriozitate a problemei.

”Dacă gradul de responsabilizare nu va crește în următoarea perioadă, nici o măsură luată, oricît de bună ar fi, nu va putea stăpîni deplin răspîndirea virusului. De aceea, fac încă o data apel în special la concetățenii noștri care vin din Italia să colaboreze imediat cu autoritățile și să respecte regimul de carantină obligatoriu. O fac pentru securitatea lor, a apropiaților, dar și a cetățenilor în general”, a spus președintele.

Conform datelor prezentate de Ministerul Sănătății la ora 16:30, în Moldova sînt trei cazuri de infecție cu noul tip de Coronavirus. La această oră, mai sînt înregistrate 13 cazuri suspecte de infecție cu noul tip de Coronavirus, 10 adulți și 3 copii.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Cum considerați : Stabilirea supremației legilor si a altor documente al EU asupra legislatiei interne a Republicii Moldova se referă la problema privind caracterul suveran și independent al statului moldovenesc?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав