Colegul lui, care este şeful garajului instituţiei şi a fost încătuşat în acelaşi dosar, va fi cercetat penal în liberate. Hotărîrile au fost pronunţate de magistraţii Oficiului Buiucani al Judecătoriei Chişinău.
Şeful Direcţiei Economie a refuzat să discute cu jurnaliştii. La fel de zgîrcit în declaraţii a fost şi avocatul lui.
Cei doi şefi sînt bănuiţi că ar fi pretins mită de la un om de afaceri, în schimbul facilitării unei tranzacţii. Angajaţii Spitalului de Urgenţă au fost reţinuţi de mascaţi în timp ce primeau cea de-a doua tranşă de 24 de mii de lei, după ce anterior ar mai fi luat alte 20 de mii.
Potrivit CNA, agentul economic a semnat cu cei de la Urgenţă un contract în valoare de un milion de lei. Doar că pe parcursul anului, acesta a prestat servicii la suprapreţ, iar cînd a cerut să fie remunerat i s-a solicitat 15 la sută din banii care i-au revenit. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, cei doi suspecţi riscă pînă la şapte ani de puşcărie.
Adăuga comentariu