Potrivit IGSU bărbatul a fost internat în spitalul din raionul Glodeni după ce a acuzat febră înaltă, iar starea acestuia s-a agravat. La decizia luată de medici a fost necesară intervenția echipajului SMURD pentru ca persoana să poată primi îngrijiri medicale în capitală. Pacientul a fost monitorizat pe parcursul drumului de medicii și paramedicii SMURD care au comunicat că starea acestuia a fost menținută stabilă pe parcursul zborului.
Bărbatul s-a aflat în comă fiind ventilat mecanic. Echipajul aero - medical a ajuns pe stadionul Dinamo în mai puțin de 40 de minute, iar pacientul a fost preluat de medicii Institutului de Medicină Urgentă din capitală pentru îngrijiri. Potrivit IGSU aceasta este a optsprezecea intervenție aero medicală de la începutul anului 2018.
Adăuga comentariu