X 
Transnistria stiri: 1449
Preşedintele stiri: 4074

Un deputat PAS a spus cîte s-au făcut pentru fermieri în ultima perioadă

7 iun. 2023,, 13:06   Societate
2484 0

Deși fermierii din Republica Moldova critică acțiunile autorităților și au protestat astăzi, totuși deputatul PAS, Radu Marian, spune că în ultima perioadă s-au făcut foarte multe pentru agricultori, notează Noi.md

”Vreau să menționez lucrurile pe care le-am făcut pentru fermieri în ultima perioadă:

  • În 2022, au fost alocați 1,75 miliarde de lei pentru Fondul național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural, cu peste 60% mai mult față de anul precedent.
  • Pentru 2023, a fost alocată aceeași sumă, iar în rectificarea din iunie 2023, vor fi alocate suplimentar 100 milioane lei pentru subvenționare.
  • Pentru prima dată, producătorii agricoli micro, mici și mijlocii au beneficiat de compensarea accizei la motorina utilizată în 2022, în valoare de pînă la 100% sau 2980 lei/tonă. Din ceea ce cunosc, programul va continua și în acest an. Între timp, prețul la motorină a scăzut cu peste 12 lei/litru comparativ cu vîrful înregistrat la anul trecut.
  • Statul restituie TVA-ul producătorilor agricoli care au suferit pierderi de peste 50%, iar mecanismul este în continuu simplificat.
  • Simplificarea angajării zilierilor. S-a extins de la 90 la 120 de zile termenul pentru care zilierii pot exercita activități pentru același beneficiar și s-a exclus obligația zilierului de a se încadra în sistemul asigurării obligatorii de asistență medicală și asistență socială.
  • Am obținut dublarea cantităților de prune, struguri de masă, mere, roșii, usturoi, cireșe și suc de struguri moldovenești, care vor fi exportate fără taxe în Uniunea Europeană.
  • Tractoarele și motocultoarele utilizate în domeniul agriculturii și silviculturii au început a fi scutite de accize, indiferent de vîrsta lor.
  • A fost simplificată procedura mai simplă de creare a asociației utilizatorilor de apă pentru irigații.
  • A fost aprobat un nou cadru normativ privind subvenționarea în agricultură și mediul rural. Acest include subvenționare în avans, post-investiție, investiții pe etape, directe, complementare, modernizarea lanțului agroalimentar în scopul alinierii la cerințele UE.
  • Am redus controalele și birocrația pentru crescători casnici de animale. Crescătorii casnici își vor putea comercializa mai ușor produsele în piețele agricole, tîrguri și iarmaroace.
  • Pe terenurile agricole sînt deja permise amenajarea lacurilor de acumulare fără autorizație, pentru a îmbunătăți irigarea.
  • Medicii veterinari vor beneficia de compensarea cheltuielilor pentru chirie, căldură, precum și de indemnizații unice în mărime de 15 salarii medii pe economie.
  • Gospodăriile țărănești inactive sînt radiate din registrele autorităților publice locale, iar zeci de mii de deținători ai acestora scapă de datorii mari la stat.
  • Am organizat coridor verde pentru fermierii și agenții economici care au terenuri agricole amplasate după traseul Rîbnița-Tiraspol.

Nemaivorbind de faptul că toate instrumentele de finanțare, granturi etc, oferite de ODA și alte instituții ale mediului de afaceri sînt evident disponibile și agricultorilor. Programul +373 (credite cu dobînzi de 3% în valută, 7% în lei și perioada de grație de 3 ani), va fi la fel disponibil agricultorilor.

Fermierii și toți cetățenii trebuie să înțeleagă Guvernul reprezintă interesele tuturor cetățenilor și a tuturor ramurilor economiei, inclusiv agricultură, IT, telecomunicații, financiar-bancar industrie etc. Toți sînt importanți și nimeni nu e mai presus ca altcineva.

Orice dialog trebuie să aibă loc într-un mod rezonabil și să ia în considerare echilibrul pe care trebuie să-l asigurăm între resursele statului și obiectivele TUTUROR ramurilor ale economiei”, a scris Radu Marian într-o postare pe canalul său de telegram.


Reamintim că astăzi, agricultorii din mai multe raioane ale țării au participat la proteste. Asociația Forța Fermierilor a anunțat ieri că manifestațiile vor avea loc deoarece discuția cu prim-ministru, Dorin Recean, inițiată în ultimul moment de șeful Cabinetului de miniștrii, nu s-a soldat cu rezultate pentru agricultori.

Fermierii cer de la autorități mai multe măsuri de susținere a sectorului agricol. Agricultorii solicită alocarea nu mai tîrziu de 1 august 2023 a compensațiilor costurilor de producere fermierilor mici și mijlocii în valoarea de cel puțin 3000 lei per hectar la culturile agricole de primă grupă (grău, orz, rapiță ect); rstricționarea temporară prin decizia CSE a importului grăului, porumbului, rapiței și floarei soarelui în Republica Moldova din Ucraina, în condițiile în care Comisia Europeană va prelungi această restricție pentru țările din Europa de Este după 5 iunie; obligarea Portului Giurgiulești în perioada 1 iulie-31 decembrie 2023 să exporte doar producția agricolă de origine moldovenească; achitarea pănă la 1 iulie 2023 a tuturor datoriilor la subvențiile pentru anul 2022; modificarea (cu intrare în vigoare pănă la 10 iunie 2023) legii cu privire la Programul de rambursare a TVA, astfel încît să fie prelungit acest program pănă la finele anului și extins numărul de beneficiarii și sumele achitate.

1
0
0
0
11

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?