Acesta este învinuit de procurori că, fiind persoană publică, exercitînd atribuțiile de ofițer principal de investigații, specializat în investigarea infracțiunilor în domeniul transporturilor, în decembrie 2021, s-a deplasat la sediul unei companii din mun. Chișinău, al cărui gen de activitate este prestarea serviciilor de reparație a automobilelor, unde a întocmit un proces-verbal de cercetare la fața locului, în rezultatul căreia a sigilat sediul unde își desfășoară activitatea această întreprindere.
Ulterior, acesta i-a comunicat administratorului companiei vizate că, ar putea fi aplicată o amendă de ordinul sutelor de mii de lei, sau eventual să fie intentată o cauză penală pentru săvîrșirea infracțiunilor de practicare ilegală a activității de întreprinzător sau evaziune fiscală și în acest scop a pretins de la acesta, bani ce nu i se cuvin, în sumă de 2000 Euro, echivalentul a 39 755,4 lei.În continuare, sub controlul organului de urmărire penală a Centrului Național Anticorupție și a procurorilor anticorupție, în biroul de serviciu al ofițerului de investigație, ultimul a primit de la administratorul companiei vizate, suma extorcată de 1900 Euro, echivalentul a 37958,2 lei, care în cadrul percheziției de către organul de urmărire penală au fost ridicați de la acesta.
Ofițerul vizat în cadrul investigațiilor penale a fost reținut, iar la moment în privința sa este aplicată măsura preventivă sub formă de arest la domiciliu.
Adăuga comentariu