Transnistria stiri: 1449
Preşedintele stiri: 4074

Denis Vieru a fost desemnat cel mai bun judocan al anului

14 dec. 2023,, 11:00   Sport
2950 0

Federația de Judo și-a desemnat laureații în cadrul unei gale grandioase care a avut loc aseară într-un local din capitală.

Astfel, cel mai bun judocan al anului a fost numit Denis Vieru, care a fost recompensat cu un premiu de 200.000 de lei.

Sportivul a fost premiat în cadrul unei gale, organizate aseară de federația de judo. În cadrul aceluiași eveniment, au fost recompensați pentru performanțele lor Radu Izvoreanu și Petru Pelian. Președintele federatiei a anunțat oficial că, în 2025, la Chișinău, se va desfășura Campionatul European de Judo la Tineret.

Titlul de campion european, medalia de argint de la World Masters și alte trei medalii de bronz cucerite la turneele de Grand Slam i-au adus lui Denis Vieru titlul de "Cel mai bun judocan al anului".

„Mă bucură faptul că am reușit cu echipa, cu băieții, să obținem rezultate foarte bune în acest an. Se simte progresul și sperăm la anul să ajungem tot mai sus”, a spus Vieru.


„Cel mai bun tînăr judocan" a fost desemnat Radu Izvoreanu. El a triumfat la Campionatul European U-23, a obținut argintul la Universiada Mondială și a cucerit bronzul la Grand Prix-ul din Portugalia.

Sportivul a spus că pentru 2024 țintesc o medalie europeană la seniori și o medalie mondială.

Judocanul Petru Pelivan a primit titlul de "Revelația Anului", după ce și-a adjudecat bronzul la Campionatul European, argintul la Grand Slam-ul de la Baku și alte două medalii de bronz la World Masters și Grand Prix-ul Austriei.

Tot în cadrul galei desfășurate aseară, președintele federației a anunțat oficial că Republica Moldova va fi gazda Campionatului European de Judo la Tineret.

Competiția se va organiza, cel mai probabil, în toamna anului 2025. Complexul Sportiv "Chișinău Arena" va fi gazda întregul eveniment care va reuni sute de judocani din Europa.

3
0
0
3
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?