Fostul lider mondial a răspuns la o întrebare a unui ziarist care l-a întrebat dacă şi-a schimbat racheta cu scopul de a pune mai puţină presiune pe cotul său drept, operat în februarie.
"Da, am schimbat racheta la începutul anului. Este acelaşi model, dar i-am adus cîteva ajustări. Schimbări minore, dar semnificative în sportul nostru", a explicat jucătorul sîrb după victoria din turul 2 în faţa croatului Borna Coric, cu 7-6 (7/2), 7-5.
"Mă obişnuiesc din ce în ce mai bine cu această rachetă. Dar este nevoie de timp, evident", a adăugat el.
"Roger (Federer) a schimbat şi el racheta în urmă cu cîţiva ani şi i-a trebuit timp să se obişnuiască", a reamintit Djokovic, care a schimbat fabricantul în 2009.
Djokovic a reluat odată cu turneul de la Monte Carlo colaborarea cu Marian Vajda, care a fost antrenorul său o mare parte a carierei sale, care a acceptat să-l ajute pe tenisman, aflat fără echipă tehnică, deşi deocamdată nu există un acord de cooperare între cei doi.
Negocierile despre o eventuală revenire în fruntea echipei tehnice vor avea loc după turneul din Principat.
Djokovic, care a retrogradat pe locul 13 mondial, avea nevoie ca cineva să-l motiveze şi să cunoască în detaliu modul său de a juca.
Djokovic a pus capăt recent colaborării cu americanul Andre Agassi, într-un moment în care sîrbul a etalat o prestaţie decepţionantă la turneele de la Indian Wells şi Miami, la care a fost eliminat din primul tur.
Djokovic începuse colaborarea cu Agassi în 2017 la Roland Garros, unde sîrbul a fost eliminat în sferturi de austriacul Dominic Thiem. A urmat apoi o retragere în sferturi la Wimbledon, în faţa cehului Tomas Berdych, după care sîrbul nu a mai jucat şase luni din cauza unei accidentări la cotul drept. În acest an, la Australian Open, Djokovic a ieşit în optimi, fiind eliminat de sud-coreeanul Hyeon Chung.
Adăuga comentariu