Pe un stadion fără spectatori, ca urmare a măsurilor adoptate în lupta împotriva noului coronavirus, gruparea din Pireu s-a impus prin golurile marcate în prima repriză de marocanul Youssef El-Arabi (38) şi guineeanul Mady Camara (45), în timp ce gazdele au replicat prin argentinianul Sergio Araujo (66), transmite Agerpres.
Cu şase etape înainte de finalul sezonului, Olympiakos Pireu are un avans 19 puncte faţă de ocupanta locului secund, PAOK Salonic, în timp ce AEK Atena ocupă poziţia a treia, la 22 de puncte.
Olympiakos îi succede în palmares lui PAOK Salonic, care a cucerit anul trecut titlul de campioană a Greciei sub comanda antrenorului român Răzvan Lucescu.
Elevii antrenorului portughez Pedro Martins au ocazia să realizeze dubla în acest sezon, urmînd să o înfrunte pe AEK Atena în finala Cupei Greciei, programată luna viitoare.
Adăuga comentariu