Printre arborii cu cel mai mare risc de dispariție se numără specii ce includ magnolii și cele din genul Dipterocarpus, care se găsesc în pădurile tropicale din sud-estul Asiei. Stejarul, arțarul și abanosul sînt vizați, de asemenea, de această amenințare, se indică într-un raport publicat miercuri de Organizația Internațională a Grădinilor Botanice (Botanic Gardens Conservation International - BGCI), care cuprinde rezultatele unor studii făcute timp de cinci ani, transmite sursa citată.
Raportul privind situația arborilor la nivel mondial (''State of the World's Trees''), arată că 17.500 de specii de copaci - aproximativ 30% din total - sînt în pericol de dispariție. Totodată, 440 de specii au mai puțin de 50 de exemplare rămase în mediul natural.
Cel puțin 180 de specii de arbori sînt direct amenințate de creșterea nivelului apelor și de fenomenele meteorologice extreme, se arată în document, cu precădere cele de pe insule, precum varietățile de magnolie din Caraibe
Adăuga comentariu