Cazul a avut loc în după amiaza zilei de ieri pe bd. Mircea cel Bătrîn al capitalei. Fiind implicați la menținerea ordinii publice, o patrulă de carabinieri a Direcției Regionale Centru a IGC, a observat o minoră care plîngea. Din discuțiile cu aceasta, copila le-a mărturisit oamenilor legii că s-a rătăcit și nu își poate găsi bunica cu care se afla la plimbare, scrie echipa.md.
În scurt timp, în urma măsurilor întreprinse de către militari, femeia a fost identificată, iar fetița de 5 ani a fost predată bunicii.
Inspectoratul General de Carabinieri recomandă, în cazul cînd observați persoane aflate în dificultate, pentru prevenirea unei tragedii, adresați-vă la cea mai apropiată patrulă de Carabinieri sau apelați la numărul 112.
Adăuga comentariu