„Fiecare instituție educațională din capitală trebuie să afișeze cheltuielile efectuate la reparația și dotarea instituțiilor din banii municipali. Anunțurile trebuie să fie plasate online, dar și pe panourile informative, pentru ca fiecare părinte să vadă pe ce au fost cheltuiți banii. Fiecare instituție să anunțe unde sînt create asociații de părinți, ce surse financiare se colectează și pe ce sînt cheltuiți banii. Aceste rapoarte trebuie făcute public și transmise către autorități”.
Totodată, Ion Ceban a atenționat toți participanții procesului educațional asupra neadmiterii colectării ilegale a resurselor financiare:
„Colectările ilegale de bani rugăm să fie denunțate. Va fi creată o Comisie specializată care va verifica semnalele de colectare ilicita a banilor. Indiferent unde vor parveni aceste plîngeri. Că este vorba de rețele de socializare, scrisori anonime sau denunțuri la CNA”, a specificat Ion Ceban
Menționăm, în acest an, Primăria municipiului Chișinău a inițiat lucrări de reparație capitală și curentă în 88 de instituții de învățămînt preșcolar. Totodată, în capitală urmează a fi deschise 3 grădinițe noi, să fie lărgit numărul de grupe în diferite instituții de educație timpurie.De asemenea, în cadrul Proiectului ,,Eficiența Energetică și izolarea termică a instituțiilor publice din municipiul Chișinău”, sînt renovate 14 instituții de învățămînt din capitală.
Adăuga comentariu